Se pare că vaccinul împotiva porcoasei e tot mai controversat. Medicii anticipează reacţii adverse pe toate palierele existenţei organice. Propun oamenilor de ştiinţă să cerceteze şi să dezvolte un antidot împotriva vaccinului porcos. Întrevăd şi o revenire în forţă a industriei farmaceutice. Şi, de ce nu, începutul stopării crizei economice. Desigur, cu o floare nu se face primăvară. Dar [...]

lenjerie intimă
timpul
se schimbă frecvent.
de aceea
genul
neutru.

          Pentru că iară plouă peste Ţară. Iară ne lovesc potopurile. Iară vremea seamănă cu sufletele noastre. Şi tare rău ne-am cîinit, fraţilor. Bătaia cu Dumnezeu nu se cîştigă niciodată, doar bătaia cu sinele. Dar care sine mai are puterea de a se recunoaşte. Şi semnele acestea, cele ce doresc a trezi spiritele, nu se [...]

acest text se adresează cerebralilor
celor ce înţeleg că inima e un motor ce nu pompează sentimente ci sînge
doar bine aerisit creierul poate recepta imaginea şi o înţelege.
de aceea nu voi privi cartierul decît prin prisma cunoaşterii
blocurile sînt simple construcţii destinate confortului
oamenii odihniţi şi alimentaţi corespunzător
vor citi detaşaţi textul de faţă
şi vor şti că le este [...]

S-au aprins becurile în cartier. Fug umbrele printre blocuri pornind alarmele maşinilor parcate regulamentar printre dune. De ce cîntă cucuveaua aici? Mă simt cel mai vîrtsnic locuitor al întunericului. Mai ieri parcă zburau şoimii, era livadă de meri, azi şantier, forfotă, nerăbdare. Se schimbă păreri pe la colţuri de stradă, şoaptele mi se sparg în [...]

    E posibil ca un cutremur să fie provocat intenţionat? E normal să avem cutremure atît de des? Oare modul nostru de a influenţa negativ natura, prin inconştienţă, poate duce la un cataclism? Să fie pedeapsă divină?
    Multe întrebări în legatură cu acest cutremur. Au fost cutremure de cînd e lumea. Dar pînă acum omul [...]

      O plimbare prin aer liber e o îndestulare a trupului, aerisirea şi lepădarea de griji. O plimbare cu gîndul, prin mintea aerisită, iată adevărata îndestulare a spiritului!

cu oarecare reţinere am zis “bună ziua”
şi zîmbetul îmi păru rînjetul călăului
ca o radiografie lumina
auzeam tramvaiele
elicoptere îmi zburau prin urechi
e bine?
îhî…
şerpii urcau prin sinusuri
palmele asudate cuprinseră marginile
ce se dematerializau
gata, vă fac reţeta,
două din fiecare zilnic
mai veniţi joi.

       Viaţa mea, de magician, nu pare o viaţă prea fericită. Poate că magicienii sînt unii dintre cei mai trişti oameni. Însă întreaga tristeţe interioară  se şterge în rîsetele celor din jur. Copiii iubesc cel mai mult prestidigitaţia, scot cărţile de unde nu te aştepţi, uneori chiar un bănuţ iese din urechile atente ale vreunui [...]

           În copilărie visam să zbor, dar pămîntul mă atrăgea inevitabil spre cădere. Acum visez să rămîn cu picioarele pe pămînt, dar adesea zbor spre alte lumi. Niciodată visele nu sînt realitate.

Mai deunăzi stăteam la o vorbă, din cele gratuite, cu prietenul meu ăl mai bun, Şperaclu. Un tip deosebit, ne cunoşteam din copilărie. Amintirea relaţiilor noastre de atunci, comicul numelui ce îl purta, e subiectul unei alte relatări. Acum stăteam la taifas, aşa cum o facem de multe ori, într-un bar mic din apropierea blocului nostru de locuinţe. Adică acolo şedem noi, doi blocari pe care atmosferă limbajului înghesuit ne-a vîrît în poveşti, pentru unii infantile. Dar asta e. Şi cum un păhărel deschide inima, apoi limba, am început depănările. Vreau să vă zic, pentru noi nu există fotbal, figuri mondene, probleme pecuniare sau politică internă. De altfel avem doar două urechi, ce rost să le abrutizăm pe la colţuri.

Bîrfele curg în astfel de cazuri, încep cu “…nu ai auzit dea…¦, sau despre…”. Şi, cu o inimă curată, miraţi de cele întîmplate celora, căutăm tot felul de soluţii perfect muabile cazului. Ne felicităm reciproc de marea găselniţă pe care ironic o numim empatia paharului.

Stăteam deci la vorbă şi printre altele pomenirăm de unul din amicii noştri, român neaoş, dar cu mare normalitate şi adaptare în suflet. Copiii săi, un băiat şi o faţă, firi respectuoase şi persoane mature acum, sînt lumina ochilor tatălui. O lumină oarecum tîrzie, ţinînd cont de faptul că sînt numai ai lui. Adică fără mama ce i-a uitat la pervazul îngheţat al unui Crăciun autentic, dar pierdut peste ani. Găselniţa aceea, schimbătoare a vieţii, l-a găsit în propria cameră posesor al unor boli fără putinţa menajării. Doar printre scîncete şi mirare a luat coşul purtător de odrasle şi l-a aşezat perturbat pe masă. La dreapta şi stinga pastile. Aspirină şi diazepam vizibile citirii cu proprii ochi măriţi de emoţie. Pe copii i-a luat de suflet, dar numele lor, izvorîte din marea alăturare, degajă atmosfera chiar în zilele noastre. Cum totul e repetibil, Şperaclu îşi strese lacrimile de rîs. Oare pe mine între ce activităţi m-a zămislit mama mea?

Poate destule realizari, poate multe regrete. Asa e in fiecare an. Dorintele sint prea multe pentru a fi atinse in totalitate. Am ramas deci cu gustul petrecerii. Si acela umbrit de oboseala de dupa. Vedem acum mai calm ceea ce a fost, putem face un bilant lipsit de subiectivism. Din pacate am mai imbatrinit, din pacate toate se trec. Daca am putea opri timpul, sa petrecem la nesfirsit cea mai mare bucuria a vietii. Acum nu mai doresc decit sa ne aducem copiii acasa, sa fim iarasi acea mare familie.
La multi ani! Cele mai multe bucurii va doresc. Si sa ne citim cu bine.

Ginduri bune la sfirsit de an. Parca in aceasta perioada a medidatiei, a revederii si reculegerii, ne amintim mai bine actiunile ce le-am facut in acest an. Bune sau mai putin bune, multumiri sau regrete, e timpul sa le punem in cutia trecutului, sa le alaturam celor din alti ani, pentru a inchide inca un capitol. E un capitol din ceea ce este trecerea noastra pe acest paradis al existentei. Dincolo, doar posibila mintuire, cea ce da speranta utilitatii si nadejdea revenirilor frumoase. pentru comparere, acest an care a trecut. Si sperante pentru un nou an.
Sa aveti doar parte de bucurii.

părea obişnuită ziua

noroiul bocancilor trecea peste limita mizeriei

noroiul sufletelor îngropa sufletele

totul se limpezea prin percepţie.

două ziduri paralele

peste altele două

claustrofobie în impuritatea sentimentelor

curăţenia, fiinţa gratiilor

ce niciodată nu ating plăcerea atingerii.

glasul prin noroi e mai domol

asemeni rutelor europene

la marginea bucureştilor iei o gură de necesitate

e ziua celor zece peceţi.