ca o piersică fugeai căprioară
decojeam nuci tatuîndu-ne degetele
mă amăgeai cu mirosul ascuns sub tricoul rumen
muşcam instinctiv silicoanele altor vremi.
ne loveam cu pietre degetele
vineţii gustam sîmburii şi rîdeam zgomotos
pînă ce marea neagră se dilua pe degete
pentru tine era manichiura pentru mine lupta cu viermii
ascunşi înţelegerii.
a rămas amintirea
ne spălam dinţii cu laptele sînului tău
culorile erau parole fără [...]

prima crăpătură am văzut-o în oglindă
o igrasie dezvăluind umezeala
degeaba îmi curăţam inima cu buretele
şi storceam insatisfacţiile în chiuvetă
mîinile rămîneau umede şi moi
le ţineam adînc înfipte în stern
ca într-o încăpere neaerisită.

nebun
descalec
urmele turnului
regina mea!
regele din colţul supunerii
pionii prietenii mei
ei spada matului
tu patul după goana nebună
centura de castitate
roşie asemeni zîmbetului.
regina mea ochii tăi
regula jocului
matul de azi nu se dă regelui
ci gleznelor tale îngenuncheate.

descalţă copitele
se opresc din alergare şi fierea se măreşte
oamenii cîmpului
păşesc cu evlavie prin oraş
la semafor ca la altar
noxele au gustul împărtăşaniei
suflă neoanele să nu piardă gena
felinarelor
cu stoicism urcă piscul
etajelor.

vin din secolul trecut
pe atunci puricii se potcoveau
cu salam de vară
erau mulţi şerpi
la intrările magazinelor.
oamenii, solzii pieilor lepădate
şerpii doreau lapte şi ciocolată
bifurcau limba la două intrări.
eram omul specialităţi
preferam pîinea exclusivistă
mă încolăceam şi strîngeam
mirosul.

E leapşa poeziei preferate, cea care a trezit cel mai puternic sentiment. Trec peste copilărie şi poezia dedicată momentului în care am fost făcut pionier
Deci:
La moartea lui Doinaş
S-a dus
Mistreţul cu colţi de rubin,
Lungă viaţă,
Tragic destin.
Ne-a rămas
Mistreţul cu colţi de argint
Scurtă viaţă
Veşnic colind.
Să înceapă din nou vînătoarea
Săgeată de lemn, săgeată de fier
Spărgînd disperarea, spărgînd [...]

pietrele cresc pînă la o vîrstă
apoi scad îmbătrînite spre moarte
şi dădeam cu piciorul prin praf de parcă gîndurile mele
nu s-ar îndepărta cu viteza gîndului
aşteptam o cameră să le filmeze şi dincolo
în cadrul îndepărtat pe mine cel ce ridica praful din pietre şi emana gînduri.
toate au o sursă toate provin de la mine şi creşteam
oamenii [...]

o strig pe maria
de cîte ori simt cerul cum se clatină
norii devin roiuri ce mă gonesc
eu strig: maria! maria!
cîte o insectă cu zeci de aripi se desprinde
îmi înţeapă urechile să nu aud zumzetul
limba să nu mai ţip
ameninţ cu braţele insectele
şi se desprind sute
înţepîndu-mi mîinile
mutilat mă prăvălesc
pînă devin o mare insectă
ce zumzăie: maria! maria!
Maria deschide zecile [...]

un milion de ani lumină
spre trecut
steaua vederii
totul de la porunca:”Să fie lumină!”
şi ochi să o vadă trebuiau.
fratele meu, virusul
mama noastră, viaţa
înţelegerea, plasa altor făpturi
oamenii, neuronii reţelei
ce creşte.
lumea,
terminaţia primului axon.
actul reflex al universului
peste milioane de ani.

       Sărbătoarea Năsăudului. Am ţinut să mergem şi în acest an. Frumos, ca de obicei, muzică populară, defilări, costume, fanfare. A venit şi preşedintele pentru tradiţionala baie de mulţime. Şi a avut parte. Pentru noi a rămas doar dorul după copii. Socri au insistat să îi lăsăm la ei cîteva zile. Copiii la fel. Băiatul [...]

în care autobuzele nu trec pline de transpiraţie
cu privirea în toate direcţiile
unde parcurile sînt naturale
şi se mai aud trilurile.
despre un altfel de urban cu picături de ceară
prin cimitire
unde oraşul e cimitir
morţii sînt viii ce nu au plecat
mai bat pe la uşi cîteva cumpene
clănţăne vorbe pentru urechile altor morţi neaşezaţi la locul lor.
urbanul lacrimilor calde
proaspăt smulse
despre [...]

cu dioptriile înţegerii
văd limpede
urmele paşilor.
născut odată cu razele soarelui
îmbrăcat în lumină.
păşesc eterul cum respir aerul
priveliştea mă cheamă la înţelegere
braţele devin aripi, inima reactor,
combustia globulelor roşii reacţie.
eu nu mă prostituez, eu mă rog pentru toţi
pînă cuvintele îngenunchiază,
ele au propria înţelegere, ele cîntă în cor,
vocile lor nu se aseamănă veacului.
planeta aceasta
are forma gîndului.

era o vreme cînd ne trimiteam porumbeii
să stabilească întîlnirile.
al meu era alb, hotăra timpul şi-i plăcea seara
al tău era mic, găsea locuri, iubea ascunzişurile.
în ziua aceea ca doi nebuni s-au zbătut
pentru clipa plăcerii
au sfîrşit cum numai ei ştiu să se sfîrşeaşcă
sub alicele aprinse ale privirii.
de atunci nu mai avem porumbei
trimitem mesaje bătînd cu degetele suferinţe
întîlnirile [...]

buzele tale picură
în palmele-mi albe
adun stropii şi îmi spăl chipul
cu sărutul tău.

de cîteva dimineţi
îmi deschid ochii cu degetele
din acvariu văd peştii de uscat
inspirînd tot aerul
ţin patul pentru a-i opri plutirea
peştii suflă toţi dintr-o parte
să mă răstoarne în lichidul albicios.
asemeni laptelui sîngele
se scurge prin ferestrele inimii
două ace
din două perfuzii lichidul alb
pic pic pic pînă devine muzică
creierul se măreşte şi ocupă camera
peştii dansează prin materia cenuşie
şi clipesc chiar [...]