am perforat în granit
după rădăcini pietrificate
seva e doar un moft în vremile îngheţate
ca mătrăguna picioarele tale
cu degete vineţii
am muşcat nu a curs sînge
ci noapte vînătă şi beţii
am pătruns venele-ţi drumuri oculte
am ales destinaţia
pînă spre tîmplele tale cărunte
să-mi fie aproape senzaţia
bătrîneţii
cînd ne dor sentimentele
şi pomeţii
de la degetul pentru gînd pus
am perforat
spre apus.

pe un vîrf de munte sau pe o planetă îndepărtată
unde confortul se refuză
meditaţia ascetului duce spre mîntuire
vor veni călugării astronauţi în navete spaţiale minuscule
vor ateriza între oameni
şi vor ridica glas
şi aceea tot religie se va numi
fiii oamenilor vor asculta de fiii oamenilor
cuvintele nu din cărţi ci din sisteme informatice
nu prăfuite ci virusate
iar înţelegerea pentru creierele [...]

am urmărit-o ca un cîine flămînd
îi miroseam urmele paşilor
cînd scăpa pe pămînt o fărîmă
o înghiţeam
mă hrăneam asemeni incaşilor
îngenunchea sărutînd iarba şi florile
scutura din priviri amintirile
mă opream şi în palme
îi aranjam cu răbdare
ca într-un puzzle privirile
s-a făcut noapte
s-a făcut iarnă
am găsit-o albă frumoasă şi moartă
îi lingeam faţa şi mîinile
ca un cîine
îngheţat lîngă poartă
mai apoi m-am trezit.

mă veţi întreba de ce textul acesta e aşa de lung
pentru că nu e un poem voi răspunde
e doar pentru socializare
aştept răspunsuri fără a pune întrebări.
vă dau şi indicii
un trotuar o baltă atît de limpede încît vezi prin ea lumea de dincolo
aşa cum ţi-ai dori-o
antecamera în care aştepţi şi poarta aceea imensă
pe care doi heruvimi [...]

mai trăiește încă
un loc la malul mării
unde ori de câte ori mă duc
chiar și doar cu gândul
după mine se ține morțiș
un lup
pe faleza ruptă
ca un pinten de lut
un lup flămând
cu ochii în flăcări
cu pântecul supt
acolo florile răsar în
fiecare primăvară deja uscate
iar dinspre sud le luminează numai farul
când alerg el se ține după mine
se întinde [...]

mă iubeşte
nu mă iubeşte…
îmi smulg unghie după unghie
nu mă iubeşte
am zece degete fără unghii
le înfig în pămînt să prindă rădăcini
poate lăstarul meu
va avea mai multe mîini
va smulge mai multe unghii
şi va găsi liniştirea.

cînd bate toba degeaba astupi urechile
ritmul scutură sensibilitatea ce curge
lacrimi
cearcăne ochilor remuşcările
estetica ţine uneori cont de împlinire.
am văzut o femeie cu părul negru
cu negru sub unghii
părea atleta din olimpiade
zicea că mîncarea ei sînt cele ce cresc
din negrul pămîntului.
aşa mi-am imaginat lumea ca o lume opacă
cu îngeri negri asemeni greierilor
cu triluri sincopatice.
undeva în adînc dincolo [...]

soarele cade se împrăştie roşu
nisip adunat de vînt
dunele acestea sînt dune solare
pe un pămînt orfan.
rătăcitor prin univers
lipsit de viaţă
pămîntul are demnitate
inventează o crustă.

înălţarea se face cu viteza luminii
durează 15 miliarde de ani
pînă depăşeşti galaxii roiuri gravitaţie
apoi contopirea
cu punctul din care vei renaşte
mit al noii vieţi.