Tuesday, November 03rd, 2009 | Author: ioanbistriţeanul
mi-ai tăiat pleoapele cu un cuţit ruginit
ochii uscaţi se zbăteau precum peştii
le-ai crestat branhii
ţi-ai şters palmele de ţeastă
apoi ai despicat
ca un doctor de familie
prin mîinile tale
copiii mei turnesol
erupţia cutanată
şi gravidele pînă la naştere
cînd te speli
asemeni lui Pillat
Category: poezie
Tuesday, 3. November 2009
O foarte frumoasă poezie, Ioane…
Tuesday, 3. November 2009
Prea cruda istorie a durerii isi pune amprenta pe poezie si ea nu mai e ce-a fost candva “voluptos joc cu icoane si imagini tremurate” ci strigat de suferinta si disperare.POemul acesta pare ca inaugureaza prin gestul lui Pilat, o epoca a cruzimii si sacrificiilor copiilor nenascuti.
Tuesday, 3. November 2009
Mulţumesc.
Saturday, 14. November 2009
Un poem cu o simbolistică interesantă, un text care se ține bine. Văd că ai primenit blogul, să fie într-un ceas bun!
Tuesday, 24. November 2009
Ochii în care sunt tăiate branhii… Ce imagine puternică!