Saturday, March 06th, 2010 | Author: ioanbistriţeanul
aplecat deasupra lumii ca un zeu
sufli uşor, adiere benefică, trezeşti oamenii,
se face diminineaţă.
cu greu te astîmperi să nu ridici pămîntul în palmă,
să nu îl apropii de ochi, să storci o lacrimă
cît o mare şi să inunzi totul din bucurie.
e atît de fraged, gîndeşti,
e atît de frumos, bijuterie pe care oricine ar rîvni-o,
te astîmperi cu greu să nu-i ataşezi lanţ de stele.
dacă s-ar stinge în palmele tale, în umbra palmelor tale,
dacă ar prinde miros de moarte şi ar zbura idealurile,
ai face altă frumuseţe ascunsă prin spaţii.
doar veşnicia te opreşte să strîngi pumnii,
să storci oceanele, să laşi bucuriile şi tristeţile
pentru alt timp.
Category: poezie
Saturday, 6. March 2010
Titlul mi se pare formidabil… Iar strofa asta este de un farmec aparte:
“dacă s-ar stinge în palmele tale, în umbra palmelor tale,
dacă ar prinde miros de moarte şi ar zbura idealurile,
ai face altă frumuseţe ascunsă prin spaţii”…
Seară bună, Ioan!
Sunday, 7. March 2010
Nu cred că cineva s-ar putea juca de-a veşnicia, doar un zeu, care, dacă ar vrea, ar putea schimba totul.
Noi, din păcate, nu vom putea duce un astfel de joc până la capăt. Poezia impresionează prin conţinut dar şi prin lejeritatea expunerii subiectului.
Cu aceeaşi plăcere a lecturii,
Ottilia
Sunday, 7. March 2010
Cristian, Ottilia, vă mulţumesc pentru buna trecere şi semn.
Sunday, 7. March 2010
De ce nu pot vedea pagina in explorer ci numai in firefox?
Sunday, 7. March 2010
Foarte frumos poem…
Friday, 12. March 2010
frumos!
ca un joc fara miza!