Saturday, July 24th, 2010 | Author: ioanbistriţeanul
pe cer un soare albastru imens
din care păsări colorate curg
spre pămîntul mic şi roşu
cuib pentru şerpii verzi cît rîurile
ei se hrănesc numai cu oameni
ce ies din peşteri la răsărit
zi de zi şerpii tot mai mari
zi de zi oamenii tot mai puţini
păsările coboară tot mai jos
şi cresc
păsările se hrănesc cu şerpi
carnea lor fragedă
precum gîndurile oamenilor
pătrunde în pene şi păsările se ridică
soarele se îndepărtează
spre galben
apoi apune
după o copertă de carte.
Category: poezie
Saturday, 24. July 2010
Bună poezie, Ioan, îmi place chiar foarte mult. Gânduri bune şi la bună recitire!
Saturday, 24. July 2010
eterna, repetabila curgere..oameni și culori, păsări și șerpi.
Frumos poem!
Saturday, 24. July 2010
Desi nu-mi plac serpii, poemul imi place foarte mult!
Sunday, 25. July 2010
Pământul rămâne tot mai mic
Şi devine negru, tot mai negru.
Poemul e foarte frumos, depinde cu cine indentificam fiecare cuvânt, fiecare culoare, de aici valoarea lui.
O duminică frumoasă !
Sunday, 25. July 2010
Aceste versuri mă fac să-mi pară rău că n-am urmat cursurile unei şcoli de arte plastice.
Monday, 26. July 2010
Dacă dă Boc OG-ul cu ziua de 25 de ore, ora în plus o petrec aici!
Monday, 26. July 2010
Vă mulţumesc de trecere. Dacă v-a plăcut, de partea mea plăcerea.