TEXTE ÎN CONCURS
1) Zadarnic vis
Şi bună dimineaţa
Ţi-e greu să-mi spui.
Ar fi ceva să fie bună,
Dar ce nebună de legat
E inima păgână,
Şi iar porneşte-n ritm vioi,
Dar prea vioi,
În preajma ta.
Şi iar cumplit mă înconjori
Fiori în zori.
Ti-ascult doar glasul,
Şi-ţi vad trupul,
Dar ochii nu, nu vrei să-i văd.
Îmi ocoleşti privirea dur,
Şi fugi din nou,
Şi iar mă jur,
Că te-oi uita.
Mă liniştesc în fum turcesc,
Mă risipesc în mers tiptil,
Când un copil ce doarme-adânc,
Suspină lin.
de Viorica Petrica
2) Vodka
Câteodată soarele răsare cam nepăsător.
Mă dor ochii dimineaţa.
Iar aerul e tare si rece.
E bună vodka.
Totusi sunt îndragostită
Şi nu bag de seamă că deja
merg in zig-zag de dimineaţă
cu vodka la bord si soarele in parbriz.
de Ingrid Claudia Marin
3) Povestea unui dor de mare
te-am născut din pântecele pieptului meu…
ca pe-un hibrid carbonizat cu doruri amare.
metodele contraceptive n-au fost de folos,
nu te-au împiedicat să-mi omori toţi îngerii,
şi să te faci demon din ei toţi la un loc.
Erai fără de trup,fără de chip,fără de suflet.
Sufletul şi numele ţi le-am dat eu,
Ca pe-un strâmb contur care să te definească
Şi-am început să-ţi port de grijă
Şi să te strig Iubire…
mi-ai luat aripile şi-ai făcut din ele castel…
erai doar nisip,nisipul fiinţei mele,
şi mă secai,
mă secai de viaţă şi depărtări adânci albastre,
albastre ca pacea de după iadul războiului
dintre colţii minţii ce au sfâşiat
şi zâmbetul dedesubtului stâng de sân
din care ţi-am hrănit adâncurile sumbre..
îmi tăiai cu scoici sparte răsuflarea
ca să nu fac păcat când te zămisleam în sărut.
într-o zi mi-am adunat toate valurile
şi-am vrut să te dărâm,
să te zdrobesc de toţi pereţii oceanului
şi să te fac om,
să fac din tine plajă,
să te roadă toate apele,
să te tulbure şi să te scufunde,
să te ude şi să te usuce
şi să mă uite de tine…
n-am reuşit decât să te împrăştii în toate clepsidrele lumii.
te-am făcut să curgi,să fi timp,
n-am ştiut că vei lua cu tine horcruxurile sufletului meu
şi m-am pierdut pe mine în locul tău…
azi,de fiecare dată când privesc marea,
îmi imaginez că undeva,la 22 de mii de leghe sub,
visurile mele încă se mai zbat să devină realitate
şi că odată şi-odată voi ajunge la mal,zdrobită
şi-un trecător neîntâmplător
îşi va strânge palmele în jurul meu,
va sufla cu priviri sărate şi zemoase peste mine
şi-mi va da numele de Perlă..
înapoi.
de Roxana Cîrligel
Cântă! suflet rătăcitor al nopţii
Asemeni sunetului pierdut în eter.
Cântă un cântec negru
La fel că sufletu-ţi neliniştit.
Căci poate cantecul ţi-e prea străin.
O poezie ale cărei versuri să-ţi şoptească dureros,
Cât de neclar ţi-e gândul şi sufletul neliniştit
În disperarea dulce a creierului, atât de obosit.
Să scrii despre iubire, durere, păianjeni, întuneric
Da! să scrii despre iubire.
Iubirea … ce piatră preţioasă pe care toţi o vreau.
De fapt, ce-nseamna iubirea, ca multe alte lucruri
La care ne gândim, visam, le căutăm în viaţă
Şi vrem să le găsim.
Nu trebuie să te gândeşti la ea.
Ci trebuie s-o simţi … c-un suflet de Poet.
îmi întind visele la uscat pe o sfoară
mă îmbrac în ele mă uit în oglindă
aleg doar unul care îmi vine perfect
şi pornesc aşa… hai-hui prin lume.
construiesc castele din pulberi sângerii.
La fiecare temelie pun câte un val
să pot ancora în fiecare port pentru tine.
îmi construiesc leagăne din culori vii
înainte şi înapoi în vertijuri aşa cum este şi viaţa
mă avânt pe terenuri celeste şi apoi revin pe pământ.
presărat cu speranţe. Va fi unul decisiv
sau visele colorate cu care m-am îmbrăcat
s-au agăţat de un nor, s-au diluat şi au curs în abis?
Noaptea,
înainte s-adorm
gândurile mele
se-agaţă de vise
şi împreună cu ele
pe căi interzise
zboară spre cer
până la stele…
Hoinăresc,
se joacă
de-a prinselea
cu ele,
se murdăresc
de prafuri de stele,
se mai pârlesc
de lumina ce arde
ruptă din soare…
Dimineaţa,
când mă trezesc
colburi de stele
pe pernă
din noaptea eternă
strălucesc…
Ziua,
le aşez într-o urnă
bătrană
şi le-nvart
până când
obosit, asudând
vreau să-mi trag
la sorţi
steaua mea norocoasă…
îmi zic în gând
şi apoi plângând:
ce am ales din urnă?
din urna bătrână?
doar un parfum
de cer şi ţărână!
îmi zic din nou în gând
şi apoi râzând:
alergăm după stele
când vrem să culegem
doar praful se-alege
de ele!
E viaţa o urnă,
o urnă bătrână,
ce am tras
până la urmă ?
o fărâmă de cer…
şi ţărână!
george bulai
Jucăuş, un sentiment aparte mă cuprinde,
Adun un gând curat sub pleope
Spaţiul dintre îl simt veşnic aproape.
Ne aude codrul, ne strigă-n noi cuvântul
Cuvântul aşa de uşor şi simplu, înapoi,
Cuvântul aşa de greu şi apăsător, noi.
poţi depune o cerere dacă vrei
va avea număr de înregistrare în gândurile tale
aşteptarea aruncă mănuşa
te duelezi cu ea pierzi lupta de fiecare dată
e răbdarea o invitaţie pentru uluirile viitoare
aşa te întrebi dar nu dai răspuns
poate nădăjduieşti că eşti chiar tu o minune
nu-ţi mai trebuie nimic
pocneşti din degete întinzi fir de gând peste abis
echilibristica permanentă te-a învăţat să nu priveşti în jos
ameţeala strigă lasă baltă aşteptările la ce bun
e mai bine să plonjezi cu capul înainte prin canion de trăiri
păsările au aripi
tu ai mâini cu degete acoperite de fulgii bătăturilor
zborul cuvintelor protest cotidian neauzit
fiindcă minunile nu apar în fiecare zi
sunt capricioase
trăiesc cu dopuri de vată în urechi
spre a nu mai auzi cum hrăneşti iluziile
cu felii tăiate din tine
dimineaţa la prânz şi seara
de Cristian LISANDRU
9) Poem de piatră
Mă-ntreb dacă există oameni care se tem de pietre …
Se tem, poate, de învelişul lor sobru şi apatic
Sau, poate, de tăcerea lor de gri.
Eu mă tem de pietre fiindcă ele nu pot zâmbi
Şi nici nu pot plânge -
Lacrimile lor sunt cioburi
Şi le-ar răni retinele pâna la sânge.
Mă-ntreb dacă sângele pietrelor e tot solid …
Dacă ar fi lichid, s-ar scurge roşu sub fiecare ploaie
Şi pietrele-ar muri.
Mă-ntreb … dacă pietrele mor,
Cine va mai susţine paşii fariseici
Ai cărnii, pe pământ ?!!
de Iulia Iancu
10) Sufletului meu…
Nemurirea mea…
nu o voi cunoaşte nicicând
fiindcă, doar suspinând,
ţi-am trecut pe alături,
târziu…
Suflet pustiu,
nu pot să-ţi fiu părtaşă!
Ştiu, mi-ai iubit culoarea gândurilor
şi adorai privirea mea trufaşă
şi buzele ascunse în sărut…
Dragoste oarb-am avut de la tine,
dar nu ai ştiut
să mă înlănţuieşti pe veci
cu glasuri de cântec
peste vorbele-mi reci
de durere trupească
slobozită prea crunt peste fericirea mea
dintr-un cuvânt dăruit de tine,
cândva…
Suflet drag,
lumina şi dumnezeirea mea,
te chem prin cugetul albit de privirea ta
şi ars de iubire
până la cenuşa de-mplinire!
Ia-mă în aerul tău pur
şi fă-mă să-nţeleg, măcar acum,
iubirea de SUFLET pentru TRUP!
Şi-ajută-mă să pot să te cuprind
şi să-ţi fiu rădăcina pământeană
din care tu să te înalţi mereu
şi să arunci, de sus, cu praf de stele
care să cadă toate-n ochii mei…
Acolo-ţi este locul ce-ai râvnit
şi… poate-mparţi cu mine
nemurirea…
Ioana - Nina Botici (Lola)
11) Dincolo de noi
Dincolo de noi
Nu mai există decât lumina,
Iar eu tăcut, cu pasul greu
A omului ce-şi caută un răspuns ,
Nu se opreşte şi nu zăreşte
Distanţa dintre noi .
Dincolo de noi,nu e tăcere,
Sunt lumi fără durere ,
Sunt glasuri care cântă
Destinul omului pe acest pământ,
Lăuntric eu mă zbat şi plâng
Să îţi zăresc ,o chipul blând !
Şi nu e moarte ,ci doar vis
A călătorului în abis .
de CLAUDIA BOTA
12) Rănile tale
O să dau cu disperarea de toţi pereţii sufletului,
Prin gest sfârtecat de nelinişte lăuntrică
Şi îţi voi mângâia gândurile încolţite
Pâna vor înflori pe cerul ochilor tăi.
Îmi voi atinge degetele de toate lacătele simţurilor tale,
Pentru a putea fereca nepăsarea neştiutorilor ce scormonesc
În pereţii spiritului,
Am să zâmbesc spre disperarea lor,
Pregătită pentru o prelungită viaţă plină de frumos,
Îţi voi pune balsam pe rănitura cugetului
Presărând sărut de floarea-doamnei.
Întoarsă cu faţa către seminţie îţi voi cânta tăcerea,
Îţi voi depune priorităţile în compresă de bine,
Apoi îţi voi îmbrăţişa toate rănile
Rugându-mă pentru transformarea lor în comori preţioase
Sufletului meu.
Visul meu va fi împlinirea dorinţei tale,
Mâinile mele cicatrizeză leziuni din care ţâşneşte
Sângele pasiunii
Răsfăţând simţuri de bărbat exilate de flecari.
Am nevoie de tine vibrând de viaţă,
Te ocrotesc cu dulci desmierdări
Şi scutur neliniştile tale
În negura clocotitoare a Universului.
de Geanina Lisandru
13) Interzis Asasinilor
Te-am ucis pentru că uitasem că iubeam
Tu, mi te-ai dăruit întreg
Nu ai păstrat nimic pentru tine…
Voiai să fi al meu așa cum murisem și eu pentru el
Acum, te privesc într-un doliu mut
Iar pleoapele tale împietrite îmi dau fiori …
Te-am ucis când încă nu erai al meu!
Te văd aici acum
Şi totuși …
Atât de îndepărtată îți e simțirea încât pielea ţi-a devenit cenușie
Orice efort de a te aduce înapoi rămâne zadarnic …
Pentru că aparții acum Cerului!
Interzis asasinilor!
Rămân aici …eu
Şi trupul tău rece condamnându-mă etern!
de Orry ( Alina Panea )
14) Ai putea fi
Ai putea fi acel acoperiș
sub care nu plouă niciodată
și picăturile prelinse
între două ceasuri de răgaz
ai putea fi adăpostul gândurilor
și uneori muză
poate biserică pentru ruga
neterminată
sau poate munte
ori apă dulce
ascunzișul verde al copilăriei mele
și inocența sufletului mutilat
ai putea fi acel ceva
care nu se poate înstrăina
fără amprenta mea
și totuși alegi să fii tăcerea
dinaintea cunoașterii
și emoția
înaintea primului sărut
ai putea fi eu.
de Mihaela Roxana Boboc
15) TU
Peste umărul unei păsări am sărit
până dincolo de înţelesul zborului -
până in puterea necunoscutului -
deşertul înţelepciunii
înfricoşat m-am oprit,
mâinile tremurau
lipite de geamul inconştienţei
să-l spargă.
Acesta a fost un vis
prăbuşit dimineaţa la picioarele unui pat uriaş
cât o planetă -
din care uneori
te ridicai tu şi te întorceai
în acelaşi timp,
fără să pleci vreodată.
Îmi place să-ţi spun dimineaţa că
mi-ai cucerit jumătatea dreaptă a patului
printr-un război cinstit,
îmi place să-ţi spun dimineaţa
că mi-a explodat somnul
si toate franjurile rămase
te-au acoperit…
ca să poţi,
măcar tu, visa mai frumos:
cai înhămaţi la patul uriaş,
trăsura somnului nostru,
trăsura cunoaşterii noastre,
să poţi visa păsări nebune
ce vin cuminţi şi ne ciugulesc dintre coaste
murirea.
Acum
venele tale înnodate cu venele mele -
mâna mea ţinând strâns coloana ta vertebrală
mâna ta sprijinindu-mi inima
să nu cadă
ca o frunză toamna -
buzele tale strâns lipite de ale mele
să nu ne fugă cuvintele aiurea
pur şi simplu
atât.
de Adrian IOVAN
16) Sunt primăvară
Am palmele-nflorite
cu narcise
şi la urechi, cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara,
ce-nfloreşte vise,
pe câmpuri
unde zburdă miei!
Am inima-nroşită,
un bujor
şi rochia-nverzită
prematur.
Sunt primăvara ta
şi-a florilor
şi liniştea venit-am
să ţi-o fur!
Am ochii, scânteieri
de stele noi
şi sufletul
deschis spre soare.
Sunt primăvara,
darnică în ploi,
mamă
seminţei roditoare!
de Ioana Voicilă Dobre
17) două trenuri coborâte din noapte
rătăceam pe coline
cerul părea un capăt de icoană
iar lumea în piept un ceas uriaș
ce trebuia mereu întors
tăcerea ne atârna până la pământ
se rotea în jurul nostru ca o placă de gramofon
despărțea frigul căzut între noi
eram două trenuri albe coborâte din noapte
două păsări cu mersul pe loc
de Nuţa Crăciun
Motto :
«Înşirând cuvinte goale / Ce din coadă au să sune»
(Mihai Eminescu)
Deşi nu ştie nici să scrie,
Şi în metafore se-ncurcă,
Iar rimele îi dau de furcă,
Îmbrăţişate sau pereche,
Se potrivesc după ureche.
Dar ea se încăpăţânează
Şi ne tot minte că rimează !
Piciorul, ritmul, strofa, versul
Îi cam îngreunează mersul,
Şi epitetul - vai de ea ! -
Îi face viaţa şi mai grea !
Cam orice figură de stil
E pentru ea teren ostil.
E semidoctă, sărăcuţa,
Şi n-o prea duce tărtăcuţa !
Ea ştie că e limitată,
Dar… treacă şi de asta dată !
Mai bine-ar fi, de s-ar putea,
Să nu îţi pui mintea cu ea !
cei cu care ieşi la prânz, într-o pauză de ţigară (deşi nu fumezi), vinerea
la karaoke sau sâmbăta la o tequila. dar am întâlnit-o,
de curând, pe Greta.
e balerină şi e înaltă. e slabă, iar peste
trupu-i fără carne, de culoarea aluatului şi cu oasele uşor elastice
cade o rochie din turcoază,
în volane, cu nervuri ca la frunze.
are mâini lungi, acoperite până după încheieturi
de manşete forfecate. cu ochii mari şi cu buzele cărnoase,
Greta ar putea fi
reveria dimineţilor cu lumină difuză, peste care s-ar vărsa din ceainic
un lichid gros,
verde-smarald.
însă, Greta are pomeţii de porţelan
şi nu vorbeşte. doar mă ascultă. nu simte deloc tăria parfumului franţuzesc, iar într-o noapte
mi-a mărturisit că nu ştie cum se sărută un bărbat.Greta e o păpuşă. din cârpe. de turcoază, cu
pomeţi de porţelan. şi suntem prietene. şi nu, nu e Garbo.
În grădina ta înfloritoare
Aş vrea să fiu, o simplă floare
Dar sunt stea scânteietoare,
Pe cerul meu,
Tu, veşnic soare.
Grădinarul să mă ude
Să mă mângâie,
Să îmi vorbească,
Să mă pună într-o glastra,
Zâmbitoare, în fereastră.
Dar sunt floare de colţ,
Polară stea,
Ce nu creşte pretutindenea.
În grădini n-o întâlneşti,
Doar la înălţimi cereşti.
Iar grădinarul meu,
Este însuşi Dumnezeu.
de Floare Corina
21) Mai presus de sine
prin flori de măr
mirări de îngeri
Lumina mai prejos decât ei a vrut să fie
să rigice la cer
neputinciusul suflet
Blândeţea
printre osândiţi a călătorit
cu unul dintre ei a deschis Raiul.
Iubitrea
mai presus de sine
a pus
mântuirea oamenilor
lacrimile evei I-au spălat picioarele
copiii
I-au mângâiat dorurile
adam
a regăsit drumul spre casă
de Anişoara Iordache
Păreri pertinente