1. Roşu de vede

Roşu de vede în noapte luna
sub propria-i greutate plânge
nu o aude nimeni?

Urechile mele au crescut păr
l-au aruncat la nori s-au agăţat de nori
şi l-au pipăit pe simpaticul bătrân
care (nu) iartă tot.

Florin Buzdugan

2       Oraşul meu (în fel şi chip )

era prin unele zone
garnisit cu hârtie fină
eşarfă răsucită peste bordură şi pubelele
ce-şi ridiculizau gunoiul triat de patrupezii
asociaţi în ecologie

oamenii îşi puseseră măştile de stradă
sobre ori pretenţioase
trebuie să vă spun
în oraşul meu fiecare om are mai multe chipuri
pentru ei viaţa este un carnaval continuu
la serviciu cum intră pe poartă
salută iau o mină serioasă
ori, după caz, abătută
când discută cu prietenii scot zâmbete din
ungherele temperamentale
aşa cum instalatorul piuliţe din cutia cu scule
cu duşmanii au mereu o figură atacată
bombă cu mâna pe inelul discordiei
duminicile gesticulează mult dau muzica la maxim
se strigă se invită stau la grătare cu aspect de bucătar
ce-ntoarce gastronomia și pe-o parte și pe alta
mai spre după-amiază îşi iau nevestele şi copiii
la o plimbare până la mare
pe plajă unde ecourile maritime par cântece
priveşti în zare ca în fundul unui cornet de seminţe
când s-au terminat te întorci acasă cu alt aer în piept

la biserică îi dor genunchii
nimburi le apasă creştetele

Ottilia Ardeleanu

 

 

 

3.      PACIENT

desprinde cerul la un colţ
trage uşor de el şi înveleşte-mi durerile
aş vrea să le simt albastre
despicate de şirurile ascuţite ale cocorilor
chemaţi către casă din depărtări neştiute
presară pudra de apus pe răni
şterge-mi lacrimile cu mătasea sângerie a răsăritului
şi rămâi în alăturare dulce
lângă fruntea cotropită de febră
pentru a-mi răcori fierbinţeala
prin zbuciumul neistovit al pleoapelor

într-un salon fără număr
abandonat nemărginirii din ochii tăi
eu sunt pacientul învelit cu cerul
până sub bărbie

Cristian LISANDRU

 

 

4.      În templul iubirii

timpul caută să-mi spulbere clipele
să le rostogolească în uitare
mă trezesc din somnul gândurilor
şi îmi spăl ochii mirării
cu nectar de luciditate
din stele construiesc templu
celei mai strălucitoare scântei
miresme de santal şi tămâie
se-mpletesc pe sideful pielii mele
şi-ţi poartă simţurile alertate
pe nori de beţie cosmică
depun sărut plin de adoraţie
pe gleznele tale înmuiate de dor
cu părul meu mătăsos
desenez infinitul pe tot trupul tău
iar fiorul iubirii descarcă
şuvoaie de fulgere albastre
în fiecare celulă abandonată trăirii intense

îţi şoptesc atunci cu glas tremurând
cât de dor mi-a fost să respir
doar prin sufletul tău..

Mihaela Man

 

 

 

5.      O mie de gânduri…

O mie de gânduri îmi zboară prin minte,
Mă mustră şi suflet apasă în cleşti,
Când flori de poemă pe-altară jertfite,
Cad pradă cântării în care nu eşti!

Mă ceartă o mie de gânduri în minte,
Dar tot într-o mie alinarea mi-aduc,
Când roua de dor îmi ninge pe frunte
Şi glasu-Ţi răzbate în suflet golit!

Tu, Cel mai presus de o mie de gânduri,
Zâmbeşti indulgent când ros de culoare,
Prea-plină iubirea îmi varsă în valuri
Un râu de cuvinte ce am în păstrare.

Tu-mi umpli urciorul cu floarea iubirii
Din verdele verii sau galben de toamnă,
Cu semeni ce poartă însemnul comorii,
Din mirul cel tainic dat inimii hrană!

Îmi zboară o mie de gânduri prin minte
Şi toate la Tine mă poartă cu-avânt,
Din calea nădejdii să surpe un munte,
Vâltorile sumbre când harul mi-ascund

Şi-o mie de gânduri cu încă vre-o două
Din Tine desprinse ca muguri cereşti
Deşteaptă în simţuri o inimă nouă,
Povestea din capăt la toate Tu eşti!

Îmi iartă Părinte de gânduri o mare,
Când seara acasă le-adun ostenite,
Vârtejul sloboade din cleştii strânsoare
Şi-o mie de gânduri Îţi stau la picioare!

Autor: A. Urma

 

 

6.      Dragoste fragedă

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire.
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou de înflorire străluceste în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Câmpurile unduiesc, firul ierbii îngeresc,
Pădurile şuşotesc frunzelor ce înverzesc
Şi obraji-mi se roşesc, c-au aflat cât te iubesc!

Cântec nou de înflorire străluceşte în privire.
Primăvara dă de ştire, vieţii de a ei sosire
Şi mă-invăluie-n iubire, armonie, strălucire
Şi iubesc a ei menire şi iubesc, iubesc, iubire!

Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,
Geana şi clipirea lor ca petala florilor ,
Florilor de viorea care-mi ascund dragostea
Şi mă rog iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire.
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou de înflorire străluceşte în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?

Ioana Voicilă Dobre

 

 

7.      De spus

Cine sunt eu să cred că ştiu
Tot ce a fost şi tot ce va fi.
Să cred că am fost sau că voi fi un om bun,
Peste timpul ce trece şi ce va pieri.
Sunt om …doar atat.
Că am fost tânăr şi că voi fi bătrân,
Că lumea nu se învârte în jurul meu,
Accept prea târziu sau deloc.
Şi totul merge spre a fost,
Se uită gândul dar şi fapta,
De oameni buni sau răi făcute.
Obosim a strânge timpul între ploape,
Cu ochii plini de zâmbete sau lacrimi.
Că mai ştim să spunem
Iartă-mă sau te rog,
E o altă poveste de spus.
Nu mai credem în etica şi curaj
E prea greu de crezut…
şi mai greu de făcut.
Şi o să trecem tineri sau bătrâni,
Spre dincolo cu bune şi cu rele.
Rămân doar ei sau ele-n urmă
Să treacă prin ce-am trecut şi noi.

Cerasela Chiriac

 

 

8.      Nordul

era într-o noapte de vară
noaptea aceea când scoţi sufletul din tine
şi-l pui alături la taclale,
iar el acceptă ştiind că oricum tăcerea
va fi primul şi ultimul cuvânt

ce aş putea eu să-i spun sufletului, iar el să nu ştie?
poate aş putea să-i descriu înfiorarea
pe care pielea o simte
la o adiere,
la o privire,
la gândul că mi te plimbi pe şira spinării

poate aş putea să-l învăţ să guste vată de zahăr
făcută din norii de ploaie
de deasupra privirii
şi să construiască dintr-un puzzle de viaţă
curcubee ştirbite?!

el surâde şi tace. ia o înghiţitură din mine
şi mă serveşte la Dumnezeu alături de un cubuleţ de pâine
apoi pleacă,
iar noaptea aceea a început să plouă cu îngeri

erau peste tot. am cules şi eu câţiva şi i-am pus în fereastră
ca pe o floare de “nu uita”
şi uneori, când îmi scot sufletul la taclale în nopţi de vară
fără cuvinte,
ei se aşează peste noapte şi strălucesc
arătându-mi mereu nordul din puterile mele

Ramona-Sandrina Ilie

 

 

9.      Intersecţie

Ce necredinţă-mi curmă visul
- Adulter făptuit în şoapte -
Şi ce zig-zag-uri, clitorisul,
Îngână-n orele de noapte?

E linişte… Pot să ascult
Cum gem dorinţele aproape,
Ca un coşmar dormit demult…
Nesaţul tinde să mă-ngroape.

Un ciocănit discret în geam
Îmi risipeşte simţământul,
N-am sânge-n vene, curaj n-am,
Şi-mi calc în cizme, plâns, cuvântul.

A fost doar mesagerul morţii,
Înveşmântat în nemurire.
Să-mi scot din căptuşeală sorţii
Pentru o clipă de iubire?

Chiar dacă tu mă-ndemni, lascivă,
În bezna asta n-am s-o fac…
Să dau plăcerea pe-o colivă
Sau să trăiesc?… E tot un drac!

Florin Matei

 

 

10.   Mi-e dor de Belvedere

când iarna amintirilor va trece
în umbre de arţari întortocheate
noi doi împrăştiaţi de valul vieţii
ne vom vedea de-a pururi într-o carte
nescrisă, cum există-n calea vieţii
pluteşti mereu la umbra ierbii noastre
când ne-aspersam în unduiri febrile
pierdute în depărtări apropiate
şi-uitam cum delicatele begonii
dispar în neguri şi imensitate.

Stănescu Aurel Avram

 

11.      Sertare

sertarele diavoli cu mască de lemn

nu suflă nu
ci vorbesc prin scârţ scârţ-ul acela
creierul meu nu mai suportă
atâta sadism
şi-a dat shutdown

linişte profundă…

Florin Buzdugan

 

 

12.       toată seara

mai întâi i-au legat braţele la spate
cu o funie, el râdea ca un dement,
le scuipa sânge în ochi şi ei se temeau,
aşa că l-au băgat într-un sac gros de plastic
pe care l-au strâns bine, apoi l-au aruncat repede
într-un beci. s-au rugat trei nopţi neîncetat pentru
sufletul lui.

într-o seară, s-a întâmplat să se strângă
toţi la crâşmă. râdeau şi băutura le înmuiase
spaima din suflet. atunci au scos
mesele afară, le-au aşezat una lângă alta
ca la o înmormântare şi s-au desfătat aşa
seara întreagă.

dimineaţa, umbrele lor se înfigeau
în asfaltul rece şi ei se fereau unul
de celălalt, de parcă ştiau într-un fel
că şi el fusese acolo
împreună cu ei şi băuse şi se desfătase
la masa lor toată seara.

Daniel D. Marin

 

 

13.      Minunea din fereastra de la Răsărit. Povestea corcoduşului.

A(vea)m un corcoduş de mulţi ani de zile
(Ieşit probabil dintr-o sămânţă aruncată la întâmplare)
Îşi găsise loc chiar sub fereastra mea de la Răsărit
La graniţa dintre două balcoane; al meu şi al vecinei.
Creştea an de an, rodea fructe deosebit de mari şi dulci
Se înfruptau din ele mai ales copiii, eu le gustam mai rar.
Era un dar Dumnezeiesc fiindcă vara, în zilele caniculare
În afară de fructe, ramurile îmi trimiteau prin umbra lor, răcoare.
Abia aşteptam primăvara să îl privesc cum înmugureşte şi apoi, înfloreşte
Ca pe un copil îmbăiat în soare căruia-i creşte zâmbetul pe buze.
Dar, într-o bună zi, când iarna era pe sfârşite, ieşind la fereastră
Am văzut o mână criminală, cum îl tăia cu lama unei drujbe.
L-am întrebat: “de ce” ? Nu mi-a răspuns şi a fugit hoţeşte.
Corcoduşul meu a căzut la pământ, răpus, rămânând ancorat
De trunchi, doar de o mică părticică. Am simţit în piept o durere
Ca şi cum aş fi asistat la moartea unui om înjunghiat pe la spate,
Mişeleşte, fără a avea timp să se apere! Era în fond, şi el, o fiinţă!
(Un suflet, poate cândva, om şi după moarte, metamorfozat în pom!)
Nu aveam nicio putere; am ridicat ochii spre cer şi am cerut îndurare!
După câteva zile, când Dumnezeu a trimis razele soarelui să-l mângâie
Şi ploaia ca pe o apă vie, am văzut primii muguri pe ramuri
Apoi, din zi in zi corcoduşul meu a început să prindă viaţă.
A doua zi dupa Înviere, când l-am privit, m-am îmbăiat în lumină;
Albul florilor păreau aripi de îngeri prinse de fiecare frunză!
M-am închinat şi am rostit : Doamne, Tu, mi-ai trimis astăzi o Minune!

de Vasilica Ilie

 

 

 

14. Abţibild

m-ai decupat în relief
din gândurile tale
şi m-ai lipit
de uşa dormitorului
să mă numeri pe buze
ori de câte ori intru sau ies
din lumea noastră
colţ de vis
grădină a paradisului
acolo unde tu mă vezi Adam
iar eu te privesc
ca pe o Evă
când îmi dai să muşc
din pulpa sânului tău copt
la lumina mâinilor mele
crude…

George Gîtlan

 

 

15.  Seară peste mahala

Un ţambal în coarde sună, başii gravi te înfioară
Dacă-nchizi o clipă ochii, nici nu se mai face seară.
Desculţi trec măturătorii, poartă măturile-n vânt,
Duc o pâine subsuoară şi mai rup din când în când.
Înspre case rândunele zbor în grabă, ca o coasă,
Şi o clipă mahalaua sânul raiului visează.

Un copil cu-n zmeu în braţe nu se lasă înăuntru
Ţipă că nu înţelege ce s-a întâmplat cu vântul.
Fetele-s strigate tare, porţi în urma lor se-nchid,
Ţambalul tremură-n coarde de o unghie ciupit.

autor: nicolae tudor

 

16.  Liniste de Paşte

În cimitir întunericul nu are linişte
De când copacii de acolo se hrănesc
Cu seva trupurilor şi a lacrimilor de pe cruci,
Cu Lumina care pigmentează locul, violent,
Ca după o ploaie cu stele căzătoare.
Stelele căzătoare se aşează astfel mereu în cimitir,
De Paşte, şi atunci le poate vedea oricine.
Copacii din cimitir se hrănesc cu amintirile trupurilor
Şi devin cei mai înalţi din tot oraşul.
Sufletele din scoarţa lor
Strigă după umbrele care se îndepărtează.
Gândurile nu se aud dacă nu sunt rostite,
Iar stelele se sting până spre dimineaţă,
Lumina lor ajungând în frunzele aceloraşi copaci.
În cimitir, întunericul nu are linişte.

Cătălina Sfetcu

 

 

17.  Sămânţa

ai aruncat o sămânţă în joacă
un zâmbet nu ştiu
trecuse un timp
si-am simtit ca încolţeşti în mine
am ras
ce minune
e vis e o glumă
dar cresteai cresteai
mă mişcam tot mai greu
am încercat să te smulg prea târziu
aveai deja rădăcini în fiecare celula

ce sa zic într-un fel este bine, maria
atata ca uneori îmi pulseză prea tare tâmplele
îmi simt pieptul umflat
respir greu
suspin
dar cel mai trist e ca tu pari să nu ştii
tu nici măcar nu ştii,
maria

Nelu Garda

 

 

 

18.  Psalmul suferinţei

Ţie mă închin Doamne
Slavă Ţie Slavă Ţie Slavă Ţie
Primeşte ploile privirii
Din toate părţile Sfinţeniei
Şi mă lasă curat Izvoarelor
În felul de-a spune
„Tatăl nostru Care eşti în ceruri
Sfinţească-se Numele Tău
Vie Împărăţia Ta”
În felul de-a zice
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
Miluieşte-ne pe noi”
În felul de-A FI precum
Mirii şi Miresele Cuvântului Tău
Sfinţitor la Cina Cea de Taină
A Liturghiilor în Lumină
Din Lumina recunoaşterilor
Vindecărilor suferinţelor desăvârşirilor
Mă rog Doamne miluieşte
Doamne miluieşte Doamne miluieşte
Tot ce doare tot ce strică
Tot ce moare-n revărsările răului
Iartă nevederea tăcutelor uitatelor
Iartă nepăsarea nevrutelor mâniei
Vindecă rănile nerăbdărilor urâte
Şi răcnetele smintirii lovitelor
Ajută-mi să lepăd grijile suferinţei
Atâtor lumi atâtor gânduri atâtor sărăcii
Ajută-mi să-ndrept tot ce-am stricat
Tot ce-am greşit tot ce-am gonit
Ajută-mi să regăsesc Minunile
Chipului şi Asemănării Tale
Din Lumină în Lumină
Scapă-mă Doamne de certuri şi patimi
Dezleagă-mă Doamne de rele
Izbăveşte-mă Doamne de cel viclean
Prin lacrimile curăţiei să cad
La picioarele Tale în locul cel bun
Al rodirii veşnice lasă-mă
Semănătorul smerit al poruncilor Tale
Să fiu Rugul aprins al Iubirii Tale
Adevărului Tău Viu să cer şi să dau
Rostirea Cuvântului Milelor Tale
Vestirea Sângelui şi Trupului pe Cale
Dă-mi Doamne puterea să port Crucea
Răspunsului bun la-nfricoşătoarea Judecată
Fără neştiinţă uitare şi nepăsare
Dă-mi Doamne putere s-ajut
Eu nevrednicul începător al sfârşitului
Trăgând clopotele durerii
A toate neştiutelor în genunchi
Să-ndur bolile suferinţei
Lepădând supărările iar şi iar
Să mă rog Ţie cu zorii
Sufletul să mi se spele-nflorind
Culorile s-aştearnă paşii temători
Spre Măririle Tale

Ioan Raţiu

 

19.  Cânduri pentru anii mei

Tinereţea mea, solemnă
în iubire,
farmecul primelor şoapte,
dureroase despărţiri,
reîntâlnirile divine,
tot ce-a fost cândva demult…
a reînviat azi noapte
doar în vis, doar pentru mine!
Ah, aceste regăsiri
cu trecutul, cât mă dor
căci al dragostei tumult
de-ntâi fior -
nemurire
înseamnă
chiar dacă eu mor!
***
Decenii de ură şi iubiri
s-au scurs încet
precum nisipul din clepsidră
pe trupu-ncins
de rănile din suflet
regenerate-n amintiri
cu şapte capete de hidră
şi doare-aroma fructului pârgav
pe care prea devreme-a nins
cu viitorul nostru gângav.
***
Mânji sălbatici - anii mei
în galop nebunesc
şi biciul tinereţii -
fulger alb pe coapse ne-mblânzite…
Freamătul iubirii -
nările cailor tineri
adulmecând
parfumul fânului de azi
ieri încă verde crud!
***
M-afund tot mai adânc în mine:
sunt mlaştină-a durerii
de care-ntr-una fug
şi gândurile - nisipuri mişcătoare
de dor şi de iubire
cu totul mă cuprind.
M-aleargă neputinţa trăirii fără tine
spre-această vale-a plângerii
în care-mi curg
speranţele nebune
şi fără consolare,
clipa infimă de fericire
şi-aripile frânte ce-n van le-ntind.
***
Departe de mine, acum,
îţi pun frunza iubirii pe gând şi aştept …
Va arde uitarea şi-n scrum
ne vom regăsi veşnic aceeaşi,
solemni în dorinţă
şi totuşi spre moarte-ntinzând
al nostru braţ drept.
***
Noaptea rămăsese acolo
zăvorâtă de aştri reci .
Aici…lumină.
Soarele
m-a înflorit din nou,
roua mi-a lăsat dimineaţa pe corolă
şi iarba
m-a legănat în cântecul verde crud.
El a venit cu zborul
de fluture liber şi m-a trezit…
Nectarul iubirii l-a oprit
şi-odată cu el
s-a oprit timpul
în primăvara eternă.
***
În grădina mea
toate florile
au formă de gânduri:
macii sunt gândurile pentru iubire,
trandafirii -
gândurile pentru singurătate
iar garoafele- cele pentru solemn!
Aici, toate gândurile îmi înfloresc
de la roşu până la violet
încât uneori mă trezesc
vorbind Curcubeu de flori
şi mă resemnez să tac
o eternitate
din toate corolele…
Doar gândul amintirii
mă cântă alb din florile de gheaţă
ale inimii căzută-n sloiul uitării.
***
Mi-am lăsat moartea să doarmă
la umbra de gheaţă
a mormântului
şi-am urcat spre viaţă
prin vânt negândit
de soare
pe buze cu tină
în tril de primăvară.
Am cântat dorul de lumină
şi m-am simţit
floare …
Braţele mi-au înfrunzit
iar trupul, a sa rădăcină
şi-a-nfipt
în virginitatea câmpului…
Trăiam iară!
***
Cineva trebuia să plângă soare
în dimineţile ochilor mei.
Cineva trebuia să fie zare şi maci
să-mi strâng iubirile în ei.
Cineva trebuia să mă cheme
din păsări, din toamnă, din mare.
Cineva trebuia: -”nu te teme!”
să-mi spună şi - “taci,
acolo se moare !”

Cineva trebuia să-mi arate
că zâmbetele pe buze-nfloresc.
Cineva trebuia de departe
să vină şi eu să-l iubesc.
Cineva trebuia să fii tu
să te ascunzi de mine în inima mea.
Să te doresc, căutându-te, nu?
Găsit, să-mi fii pe veci minunea.

Cineva trebuia să fie iarnă,
primăvară, vară şi toamnă.
Cineva trebuia să fie anotimp
ca eu- frunză rând pe rând
să mă nasc în verde timp
iar în timpul ruginiu,
frunză, eu să nu mai fiu
ci de vânt purtat, un gând.
***
Am să-ţi dau zborul alb din fluturi
poate atunci vei păşi în sfârşit spre mine…
Am să-ţi dau braţele teilor
poate atunci îţi vei aminti să-mi întinzi mâna…
Am să-ţi dau înfloririle roşii plânse în maci
poate atunci ochiul tău va roura şi pentru mine…
Am să-ţi dau ochii ierbii
poate atunci vei întoarce privirea şi mă vei avea…
Am să-ţi dau gândul meu bolnav de nopţi fără tine
poate atunci îmi vei săruta buzele-petale carbonizate de dor…!

Lidia Burduja

 

20.  Desprindere de primăvară…

Primăvara grădina trebuie curăţată,
primenită, împrospătată,
Noile flori vor colora perspectiva,
Un aer proaspăt va reînvia natura,
Depinde mult de seminţe, de substrat.

Mi-ai spus să încerc desprinderea ramurilor noastre,
motivul era boala ce a pătruns în tine, în noi.
Ţi-am întins un cleşte perfect ascuţit
să încerci tu tăierea rădăcinilor sau măcar a ramurilor.
Încearcă, te rog, să nu laşi franjuri în urmă!

Poate doar aşa seva se va dilua
împrăştiindu-ne în neant petalele sufletului-geamăn!
Poate doar aşa vei uita de dureri,
de golul şi teama ce-a pus stăpânire pe tine!

Deschid o fereastră, lumină şi soare
În zare privesc un fluture albastru,
Se-nalţă ameţit de suave astenii de primăvară
Smulgându-se din vârsta unui timp secat…

Irina Lucia Mihalca

 

21.  Dor de tara,dor de vara,

1.Iar acum,cand stau sa te privesc,
Un dor nebun,un dor ceresc;
Nu-mi paraseste lumea odata,
Dar dispare,de indata.

2.O amintire nascocita,
O amintire de mult iubita;
Un gand vechi si minunat
De -ale soarelui prea luminat

3.Simpla idee ,de a-mi aminti,
E un gand ce putini il pot porni,
E ca un izvor de neoprit,
Intr-o noapte fara sfarsit

4.Serile in foisor petrecute,
Zile ce nu pot fi uitate;
Acesta-i dorul ce-mi n-are limite
Verile de la tara neuitate.

5.Vai tu dorule,oare cand vei sosi?
Te rog timpule,te implor,nu te opri!
Nu mai vreau sa fiu dezamagita!
Vreau doar sa stau la casa mea,mult prea iubita.
6.Sa ma plimb dimineata prin padure,
Sa merg in august, sa culeg mure;
Sa stau cu prietenii mei dragi,
In zilele de soare largi.

7.Doamne,fa sa treaca mai repede,
Zeu al timpului,te rog nu te opri
Zboara mai departe,ca niste lebede,
Caci aceasta priveliste ,n-are ce-mi oferi
de
Cumpanasoiu Laura Nicoleta

 

22. Te-am visat odată

Te-am visat odată,
Când eram de-o şchioapă;
Alergai prin luna mea de mai
Şi de-atunci, fetiţo, aştept primăvara
Să-nflorească-n suflet chipul tău bălai.
Tot am dus povara
Purtându-te în braţe
Crescând ca un copil în dorul meu
Şi de-atunci, iubito, mă întreb într-una,
Cum de doarme-atâta Dumnezeu?
Ai crecut, eşti mare
Şi frumoasă tare,
Dar acum alergi prin visul meu;
Când ţi se face sete
Vii ca să te-mbete
Lacrima ce a născut mereu;
Să te scalzi, iubito, în valuri liniştite
Ce se zbat cântând în ochii mei
Şi să stai la soare, întinsă pe frunze,
Să-ţi usuce trupul, doar sărutul meu;
Tu să cânţi la harf ă, pe inimi şi buze,
Să-l trezim din somn pe Dumnezeu!
Eu s-adorm, iubito, cu sânul tău în palmă
Să mai vizez odată,
Copil fiind, de-o şchioapă,
Cum alergai prin luna mea de mai.
Mergeam după apă,
Să umplem ulciorul
Şi eu tot strigam „Mai stai”!
Pe pajiştea-nverzită,
Abia răsărită,
Prima floare, tu erai!
Şi de-atunci, iubito, aştept primăvara
Ca să simt povara,
Cum te-am purtat cu mine-atâţia ani.
Mi-a amorţit şi mâna,
Căci ai dormit într-una,
Cu părul despletit pe braţul meu.
Mi-a obosit privirea
Fiind de strajă doar în somnul tău;
Şi astăzi număr paşii
Pe care-i faci desculţă
Dansând pe idealul meu…
Şi azi mă-ntreb, iubito, scriind aceste rânduri,
Cum te-am păstrat atât de mult în gânduri?
Îl întreb, iubito, în genunchi, acum, pe Dumnezeu!

george bulai

 

 

23. Zborul

Moartea-ți sufla rece-n ceafa,se uita la tine, te întreabă
Cine ești, pentru ce trăiești, degeaba încerci sa-i răspunzi în graba
Ti se taie răsuflarea, încerci dar nu reușești sa găsești un răspuns
Acest adevăr crunt fiind mai dureros decât un cuțit prin craniu străpuns,
Totu` e straniu, mintea ți-e goala, ti-ai pierdut orice amintire
In neștire ai încercat sa ajungi la nemurire pana ai atins a morții privire
Cu uimire iți dai seama ca nu ai nici o fapta buna sa-i arați
Iți dai seama ca acum ai inima neagra, ca într-un joc de cărți
Sufletu` odinioară cald acum îngheață, mergi orbește prin ceata
Moartea așteaptă, tu nu găsești nici un motiv ca sa ramai în viata
Încerci sa faci fata, dar nu poți, toti sunt împotriva ta, nu-i asa?
Ca ai vrea ca totul sa fie gata, orice nas își are nasul dar moartea ti-e nașa
Acum e momentul sa scrii pe o foaie lista faptelor bune și cele rele
Sa minți sau sa scrii adevărul?Sa mori sau nu?Astea-s decizii grele..
Ai mințit toata viata, fapte bune nu ai, deci sigur o sa mori
Dar desigur poți mintii în continuare, dar oare asa chiar poți sa zbori?
Daca vei minți acum vei mintii toata viata ta care va fi în continuare lunga…dar decizi sa trăiești o secunda în adevăr
Moartea zâmbește și te-înghite, dar măcar acum zbori întradevăr!

Chiru Adrian zis Rekon

 

 

24.  Flăcările inimii

Mi-a luat foc inima!
Văpăile iubirii dansează frenetic in mine,
pământul se ridică greoi, cu ceva inerţie,
mirându-se de atâta activitate şi nesomn;
fântâni arteziene se nasc in pântecele meu,
pline de fierbinţeala intimei dorinţe
şi ude urcă spre focul, ce mai tare se-aprinde, aţâţat;
aerul suflă cu dor peste flăcările inimii mele
vrând să le mai scadă puterea,
dar ele cresc roşu aprins şi ating cerul la răsărit;
eterul e uimit de dogoarea ce se intinde
fără limite, dincolo de orice bariere,
cu o forţă imensă, acoperind totul cu scântei incinse.
Lava incandescentă imi curge prin vene, alergând,
gâtul mi se umple cu fierbinte si dulce nectar,
ochii imi ard de intensitatea pasiunii,
purpuriu imi scapără privirea indrăgostită
şi sunete arzătoare in ritm de tango aud in urechi;
lacrimi nestinse preling urme roşii pe chip,
degetele dornice să te atinga inflăcărează literele,
iar cuvintele devin cărbuni incinşi peste care păşesc
singură in vâlvătaia iubirii.
Ard in imensitatea fierbinte de spaţiu,
ard in dilatarea roşie a secundei
ard şi mi-e frig!

Simina Renţea

 

25.  Într-o zi

Într-o zi
când toate poemele se vor scrie
pe pagini încărcate de moarte
când tuburi de culoare
se vor amesteca
cu sângele meu
când voi uita
cum miroase primăvara
printre mâinile mele
modelând lutul alb-negru

când toate crucile se vor întoarce în pământ
și iubirile nu-și vor mai recunoaște
adăpostul la umbra pașilor grăbiți
când verdele nu va mai circula
prin vene obosite

atunci
lasă-mă să zbor
și adu-mi aminte de pasul copilăriei
săltând în lumină
printre păpădii.

 

de Mihaela Roxana Boboc

 

26.  Prima dată

Tu, ai apărut în visul meu cel rătăcit,
Şi folosind miresme dulci-amețitoare,
Ostașul ce sufletu-mi păzea ai ostenit,
Ești esența ce alungă orice întristare.

Cu zâmbetul firesc de primăvară,
Lovita-i floarea tristă pentru prima dată,
Risipești cu gândul lacrimă amară…
Apă dulce, dulce minunată fată.

Regina vieții mele, suflet geamăn…
Te visez mereu ca întâia oară,
Dorința ca un munte, fără seamăn,
Visul meu cu tine prima dată zboară…

de Dima Cristian