Doar două vorbe pentru cei ce încă mai au răbdarea de a le asculta. Nu răniţi sentimentele, nu atingeţi sudoarea -acidă uneori- a celor ce trudesc prin cuvinte. Ei liber se exprimă, pozitive gînduri ce pot fi întipărite pe retina memoriei. Şi ştergerea acestora se face greu, cu osîrdie, lăsînd riduri amare în memoria colectivă. [...]

Atît de aproape de Dumnezeu, încît simţi respiraţia îngerilor. Sau bătăile aripilor acestora. De aceea îngerii nu au inimă, bătăile ei ar fi motivul aeraţiei.

În lumea de dincolo mergem cu tarele acestei lumi. Cîtă încărcătură! Groapa de gunoi a Paradisului hrăneşte Infernul.

Dacă pierderea vieţii e cîştigarea altei vieţi, cum s-ar sinucide îngerii!

În Paradis se aplică alte legi. Acolo nu e gravitaţie. Altfel, îngerii şi sfinţii ar fi absorbiţi în Dumnezeu. Şi ar necesita o noua creaţie.

Cuvîntul Domnului nu are nevoie de amplificare. Timpanele sînt prea fragile la glasul blînd al ameninţării.

Ginduri bune la sfirsit de an. Parca in aceasta perioada a medidatiei, a revederii si reculegerii, ne amintim mai bine actiunile ce le-am facut in acest an. Bune sau mai putin bune, multumiri sau regrete, e timpul sa le punem in cutia trecutului, sa le alaturam celor din alti ani, pentru a inchide inca un capitol. E un capitol din ceea ce este trecerea noastra pe acest paradis al existentei. Dincolo, doar posibila mintuire, cea ce da speranta utilitatii si nadejdea revenirilor frumoase. pentru comparere, acest an care a trecut. Si sperante pentru un nou an.
Sa aveti doar parte de bucurii.

părea obişnuită ziua

noroiul bocancilor trecea peste limita mizeriei

noroiul sufletelor îngropa sufletele

totul se limpezea prin percepţie.

două ziduri paralele

peste altele două

claustrofobie în impuritatea sentimentelor

curăţenia, fiinţa gratiilor

ce niciodată nu ating plăcerea atingerii.

glasul prin noroi e mai domol

asemeni rutelor europene

la marginea bucureştilor iei o gură de necesitate

e ziua celor zece peceţi.